Înscrieri deschise – Clasa Pregătitoare 2026–2027

Anunțăm deschiderea înscrierilor pentru Clasa Pregătitoare – anul școlar 2026–2027.

În același timp, mai sunt locuri disponibile la actuala Clasă Pregătitoare și la Clasa I, pentru familiile care doresc să se alăture comunității noastre în acest an școlar.

Ne dezvoltăm etapizat, cu grupe restrânse, pentru a păstra atenția individuală și calitatea procesului educațional.

Ziua Porților Deschise – 25 februarie

Pe 25 februarie, începând cu ora 16:00, organizăm Ziua Porților Deschise.

Evenimentul este dedicat părinților care vor să:

  • cunoască echipa
  • vadă spațiile școlii
  • afle detalii despre curriculumul româno-britanic
  • înțeleagă modul în care funcționează programul afterschool și atelierele
  • descopere comunitatea construită în jurul siguranței și comunicării

Este ocazia potrivită pentru a pune întrebări și pentru a vedea dacă această școală este alegerea potrivită pentru copilul dumneavoastră.

O comunitate construită prin implicare

Suntem o comunitate apropiată, în care părinții sunt parte activă din viața școlii. Creștem responsabil și investim constant în îmbunătățirea condițiilor de învățare la Școala Primară Mustățești din comuna Valea Iașului.

Punem accent pe:

  • siguranță
  • atenție individuală
  • comunicare constantă cu familia
  • dezvoltarea echilibrată a copilului

Programează o vizită

Pentru detalii despre înscriere sau pentru rezervarea unui loc la Ziua Porților Deschise, ne puteți contacta direct prin e-mail sau telefonic.

Vă așteptăm să ne cunoașteți.

Școala Mustățești

Înscrieri clasa pregătitoare 2025-2026

la Școala Primară Mustățești/Cerbureni

Imaginează-ți o comunitate unită, unde sătenii și părinții de astăzi, la fel ca cei de ieri, se dedică pentru a crea un mediu sigur, cald și prietenos pentru educația copiilor lor. O școală care nu este doar un loc de învățare, ci o comunitate strânsă și restrânsă, unde fiecare copil este încurajat să descopere, să exploreze și să crească armonios.

Așa este comunitatea creată în cadrul Școlii Primare Mustățești. 

Când am pornit procesul de renovare al școlii, aveam în plan sa renovăm o clasă, baia și holul. Am reușit să modernizăm complet nu una, ci 2 săli de clasă, baia și holul întreg, și puțini știu că cea de-a doua clasă a fost renovată integral prin eforturile Asociației Părinților Mustățești Argeș, alături de sponsori și părinți. 

Implicarea noastră continuă pentru a deschide o nouă clasă pregătitoare, al cărui spațiu este deja amenajat, și pentru a intra în lucru cu cea de-a doua etapă a renovării – celelalte 2 clase, camera centralei și un alt hol. 

Înscrierile pentru clasa pregătitoare, anul școlar 2025-2026, sunt acum deschise la Școala Primară Mustățești!

Școala Mustățești

Ce găsiți aici?

  • Spații moderne și clasă smart: Copiii noștri învață în săli echipate cu tehnologie de ultimă generație, unde fiecare lecție devine o aventură interactivă.
  • Locuri pentru joacă și sport: Suntem convinși că joaca și mișcarea sunt esențiale pentru dezvoltarea lor. De aceea, avem spații generoase în aer liber, aproape de natură.
  • Spații dedicate pentru masă, lectură și joacă: Ne dedicăm constant pentru a le asigura celor mici spații customizate nevoilor lor.
  • Program after-school: Ateliere captivante și sprijin pentru teme.
  • Clase mici, relații mari: Cu maximum 15 copii într-o clasă, ne asigurăm că fiecare micuț primește atenția și sprijinul de care are nevoie.
  • Acces la o curriculă alternativă, acreditată de Minister, în măsura în care învățătorul și colectivul de părinți sunt de acord.

De ce o școală la sat?

Pentru că aici, educația nu e doar despre cărți și teme, ci despre crearea unei comunități unite, unde părinții și copiii sunt implicați activ.

Contactați-ne!

Pentru înscrieri sau detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați:

  • Telefon: 0732 413 410 – Andreea Păun
  • Email: contact@ap-ma.ro
  • Adresă: Strada Mihai Eminescu, nr. 55, sat Mustățești

Le oferim copiilor noștri șansa de a învăța și crește într-un mediu unde fiecare zi e bucurie și siguranță! Așteptăm cu drag să vă alăturați comunității noastre!